Viața ca un camino (I)

Științele ne spun că viața constă în mișcare, iar acest lucru îl constatăm fiecare dintre noi: Când nu ne mai mișcăm, înseamnă că am murit, doar că acest ultim episod al vieții noastre nu îl mai constatăm noi, ci alții, familiarii, medicul legist, serviciul de pompe funebre și preotul. Aceasta este o glumă serioasă, adică adevărată, dar care prin contrast, ne conduce spre misterul vieții, viața fiind o continuă mișcare izvorâtă din Cel care este Viața la modul absolut.

Pornind de aici, adică de la începutul oricărei forme de viață ca fiind mișcare, putem înțelege că și drumul sau pelerinajul intră în activitatea universală a materiei, care există tocmai pentru faptul că este în mișcare. Vorbind ca un filosof sau ca un om al credinței, se pot spune următoarele: Dacă materia, adică universul acesta s-ar opri doar pentru o clipă, în aceeași clipă ar dispărea în neant sau în acea gaură neagră, cum o numesc oamenii de știință. Noi, ca și creștini, putem face această afirmație: Dacă Dumnezeu și-ar retrage mâna din acest univers pe care îl susține în palma lui, întreaga lui creație ar dispărea.

Poate nu am realizat suficient de bine faptul că existența noastră, viața și orice pas pe care îl facem, totul reprezintă o participare a fiecăruia dintre noi la Viața celui care s-a definit Viața, Existența: ”Eu sunt cel ce sunt”; așa s-a autodefinit Dumnezeu în fața lui Moise (Ex 3, 14). Suntem în măsura în care ne mișcăm, iar aici nu mă refer doar la mișcarea fizică, ci și la mișcarea gândurilor în neuronii noștri. Așa putem adăuga aici la definiția vieții și contribuția lui marelui filosof Descartes: ”Cogito, ergo sum” (Gândesc, deci exist).

Aș dori în cele ce urmează să prezint câteva gânduri sau reflecții existențiale despre drum, despre mișcare, despre pelerinaj, despre camino, toate acestea filtrate cumva și prin prisma propriilor experiențe și trăiri. Aș putea începe într-o cheie pesimistă, spunând că lumea actuală, în pofida progresului tehnic sau tocmai din această cauză, a devenit comodă, foarte comodă, comoditate care înseamnă blocarea în fața propriului televizor sau gadget (începând cu pruncii care au coborât din leagăn), blocare care ne închide în noi înșine, devenind egoiști, reci și indiferenți față de semenii noștri. Consider că o cauză a obezității care s-a întins peste noi ca o filoxeră o reprezintă tocmai egoismul și comoditatea noastră, inclusiv a creierului, care gândește din ce în ce mai puțin. În schimb, apelăm zilnic la ”gândirea” domnului Google.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.