Vegheați și fiți gata pentru întâlnirea cu Domnul

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse, iar voi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă! Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi. Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţă şi-i va găsi astfel, fericiţi vor fi!” (Evanghelia după sfântul Luca 12, 35-38)

Să fim pregătiți pentru primirea Domnului care va veni la sfârșitul timpurilor, așa cum mărturisim în Crezul niceno-constantinopolitan ori de câte ori îl recităm cu voce tare și convingere de credință la celebrarea Sfintei Liturghii în duminici și sărbători: ”Iarăși va veni cu mărire să judece pe cei vii și pe cei morți”. Îl așteptăm pe Domnul ca să restabilească ordinea în creație și pentru a asigura lumii un final bazat pe mila și dreptatea lui. Dar, așa cum ne învață Biblia și Biserica, noi știm că El vine la noi în fiecare zi și cere să fie primit în inima și viața noastră, în sufletul nostru: ”Iată, eu stau la uşă şi bat! Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Ap 3, 20-22). Cu pași repezi, ne apropiem de sfârșitul anului liturgic, bisericesc, iar Biserica ne îndeamnă să ne ridicăm privirea spre Cel care vine la noi. Să privim departe, cât mai departe, dincolo de nori, spre cerul lui Dumnezeu, de unde Tatăl îl va trimite pe pământ, între noi, pe însuși Fiul său.

Prea des, privirea se blochează în vecinătatea ființei noastre, sau, mai rău, doar asupra noastră înșine (un fel de egoism și narcisism). Ne facem planuri pentru o lună, până la următorul salariu, sau pentru un an, sau până la vârsta pensionării (cine ne garantează că vom ajunge la pensie?). Sau ne gândim că numele nostru îl vor duce mai departe copiii și nepoții, că nu vom muri cu totul și măcar o floare va mai pune careva pe mormântul nostru. Până unde se întinde privirea noastră? Până unde zboară gândul nostru? Până unde ajung dorințele noastre? Privind imensitatea cosmosului, așa cum ni-l descriu fizicienii și astronomii, în fața acestui mister al universului, dorințele și planurile noastre devin mici, foarte mici, mai mici decât un punct. Noi înșine, în comparație cu universul, nu suntem decât un punct nesemnificativ. Considerând această micime a noastră, ar trebui să ne minunăm de un Dumnezeu care ne înveșmântează într-o lume ale cărei margini doar el le știe. Privirea ochiului nostru interior (ochi al credinței) ar trebui să se îndrepte spre infinitul din care Dumnezeu coboară zilnic în finitul și micimea existenței noastre cotidiene, adesea banală și repetitivă. Valoarea vieții noastre constă tocmai în această prezență a lui Dumnezeu în ea și în tot ceea ce facem. Înțelegându-ne astfel viața, valoarea și sensul ei, vom fi mai senini și încrezători în Dumnezeul care zilnic vine la noi.

Dificultățile, lipsurile sau suferințele vieții ne împing spre resemnare sau chiar spre descurajare și abandonare a luptei. Sau ne putem pierde timpul și energiile în tot felul de activități din care nu avem nimic de câștigat pentru creșterea noastră interioară, ca oameni și creștini adevărați. Să ne întrebăm cât timp pierdem în fața televizorului sau umblăm încoace și încolo fără rost, doar pentru a mai face să treacă timpul. Poate ne-am obișnuit deja cu un stil de viață mediocru, în care nu mai aspirăm la nimic înalt, înălțător. Ne declarăm mulțumiți dacă avem ce mânca și un acoperiș deasupra capului iar în agenda vieții noastre nu există niciun eveniment măreț, de care să fim mândri. Nu numai că nu zburăm, măcar la joasă înălțime, dar, mai rău, de multe ori ne târâm prin viață, sau zăcem în mocirla viciilor, pe care unii le ridică la rang de virtute.

Fiecare zi reprezintă o nouă oportunitate de a scutura de pe noi toropeala, praful și mizeriile, micimile și banalitățile și să devenim din nou sprinteni pentru un nou start. Să ne deschidem larg inimile și mințile pentru ca Dumnezeu să ni le umple cu prezența sa binefăcătoare. Vegherea și așteptarea noastră este ca a miresei pregătită pentru întâlnirea cu mirele ei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.