Vai de ei, sau vai de noi?

Am intrat ieri în cimitirul vechi al satului Adjudeni pentru a mă ruga la mormintele bunicilor mei de pe tată și m-a prins jalea la ce am văzut. Majoritatea mormintelor sunt acoperite cu buruieni cât crucile de mari, iar pe multe din acestea îți este greu să citești numele celor care dorm somnul de veci. Sufletul a început să-mi plângă văzând în ce stare au ajuns mormintele bunicilor și străbunicilor noștri.

Mii de locuitori ai acestui sat trudesc prin țări străine pentru a ridica aici case mari și frumoase (nu toate), pentru a construi garduri și porți din fier forjat, pentru a amenaja curți pline cu flori, pentru a-și cumpăra o mașină și lucruri în casă. Și în acest an, în luna august, satul meu s-a umplut de ”stranieri ”. Este veselie în sat, grătare încinse, muzică și voie bună, nunți și botezuri sărbătorite la restaurante. Este mare forfotă pe străzi. Oamenii se vizitează; își văd rudele și prietenii, își spun bucuriile și necazurile, căci s-au revăzut bine și sănătoși și anul acesta, ca și anul trecut, așa cum se repetă de aproape trei decenii.

În cimitir, în schimb, bunicii și străbunicii noștri nu sunt vizitați. Nu le aprindem o lumânare, nu ridicăm spre cer o rugă pentru sufletele lor; nu punem o floare și nu vărsăm o lacrimă de recunoștință. Bunicii și străbunicii noștri zac în morminte acoperite de buruieni mari cât crucile lor. Nu avem timp nici măcar o jumătate de oră să le curățăm mormântul. În schimb, avem timp cu lunile și anii să ne vedem de treburile noastre. Pe ei i-am uitat; pe cei care ne-au dat viață și ne-au crescut cu dragoste, cu munca mâinilor lor bătătorite și cu sudoarea frunților lor. Pe ei, care au luptat în războaie pentru ca noi să avem o țară (pe care acum mulți am părăsit-o). I-am uitat pe ei care au trecut prin foamete, cărora comuniștii le-au luat pământul, animalele și tot ce aveau pe lângă casele lor.

Nivelul de dezvoltare al unui popor se vede în grija pe care o are pentru cei săraci, neputincioși și marginalizați. Între marginalizați eu îi includ și pe decedați, căci ei sunt cu adevărat marginalizați în cimitir, închiși într-un mormânt de doi metri pătrați.

Dragi consăteni, știți ce cred eu acum? Dacă așa ne comportăm cu bunii și străbunii noștri, civilizația pe care o construim noi acum, în viitor va arăta exact la fel cum arată multe morminte din cimitirul acestui sat. Peste casele acestea mari și frumoase pe care le-ați construit cu atâta trudă vor cânta cucuvelele. Copiii și nepoții voștri vor pleca departe de acest sat, iar casele vor deveni ruine peste care vor crește buruieni și bălării, așa cum cresc acum pe mormintele bunicilor și străbunicilor noștri. 

Noi acum construim o civilizație fără rădăcini (rădăcinile sunt înaintașii noștri). O astfel de civilizație nu are viitor; nu are viață lungă, căci nu se alimentează din pământul udat cu multă sudoare de cei pe care i-am uitat. Și așa cum noi i-am uitat pe cei dinaintea noastră, la fel vom fi uitați de cei care vin după noi.

Istoria nu iartă; istoria se repetă. Am construit multe case, dar populația este în continuă scădere. Biserica devine tot mai goală (nu se mai umple nici măcar de sărbători), iar mormintele din cimitir sunt acoperite de buruieni și bălării. Au rupt-o cu trecutul iar copiilor noștri nu le mai punem nume românești; parcă ne este rușine de numele pe care le-au purtat cei care ne-au dat viață. Știu că nu ne mai place să avem toaleta în spatele șopronului. Ne bucurăm de un cu totul alt confort decât cel pe care l-au avut bunii și străbunii noștri. Ne-am pus însă întrebarea dacă tot ce facem noi acum are viitor? Sau, cum am spus deja, peste mormintele noastre vor crește aceleași bălării și buruieni care sunt acum pe mormintele înaintașilor noștri? Dacă sunt tot mai puțin copii în case și la școală, dacă numărul bătrânilor și neputincioșilor crește, dacă pe mormintele bunicilor și străbunicilor cresc buruieni, satul acesta ce viitor are?

Să ne oprim puțin din treburi și să reflectăm mai adânc la viața noastră. Iar îmi revin în minte buruienile din cimitirul vechi al satului meu și mă prinde jalea. Oare este vai de ei, de bunicii și străbunicii noștri, sau este vai de noi?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.