Unde suntem noi?

Astăzi căzusem pe gânduri; dar erau gânduri frumoase și plăcute. Stăteam liniștit pe o bancă și derulam în minte locuri pe unde am fost de-a lungul anilor. Nu le știu numărul și cu cât încercam să îmi amintesc mai multe, cu atât inima și sufletul meu se cufundau mai adânc într-o plăcută și nostalgică aducere aminte. Reamintindu-mi frumusețea și farmecul orașelor, satelor, munților, muzeelor, bisericilor, miilor de km parcurși pe jos etc., constatam că peste tot pe unde mi-au călcat picioarele am lăsat ceva din inima și sentimentele mele. Reamintindu-mi frumusețea multelor locuri vizitate, mi-am dat seama că din tot ceea ce am văzut, auzit, simțit, ceva a rămas în mine ca o dulce și plăcută amintire. Așa am priceput că o întreagă lume este prezentă în mine, deși locurile rămân în continuare acolo unde au fost dintotdeauna; deși persoanele întâlnite de-a lungul anilor sunt în continuare acolo unde le-am lăsat ultima dată, sau cine știe unde sunt acum; sau poate au trecut la cele veșnice. Oricum, o întreagă lume din multe țări și de pe mai multe continente continuă să locuiască în inima și memoria mea.

Am însă o întrebare-nedumerire: Dacă eu am pus atâta suflet în mai toate locurile vizitate de-a lungul anilor, în acele locuri sentimentele mele mai sunt acolo și acum, sau s-au evaporat în eter? Locurile pe care noi le vizităm și de care ne atașăm, oare acele locuri păstrează trăirile și sentimentele noastre? Se încarcă cu emoțiile și energiile noastre? Într-o biserică, de exemplu, zidurile ei păstrează spiritul nenumăratelor rugăciuni pe care credincioșii le-au înălțat acolo de-a lungul anilor sau chiar a secolelor? Eu cred că da; din acest motiv sunt împotriva demolării oricărei biserici.

Unde suntem noi acum, doar în corsetul trupului, sau frânturi din inima și gândurile noastre sunt răspândite în multe colțuri ale lumii?

Și încă o întrebare: Suntem noi în gândurile, dar mai ales în inima cuiva?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.