Unde ne grăbim?

Trăim în secolul vitezei, căci avioanele ne pot duce din Europa în America în vreo șase ore; în internet putem urmări în timp real ce se petrece în partea cealaltă a planetei; dacă avem nevoie de un produs, îl comandăm de oriunde ar fi el pe glob, și în câteva zile curierul ni-l aduce acasă; suntem operați de cataractă în câteva minute și în aceeași zi ne întoarcem acasă de la spital, și exemplele pot continua la nesfârșit.
Rapiditatea de comunicare și de rezolvare a multor probleme ne marchează existența într-o așa măsură, încât graba a ajuns o boală cronică nu numai la oameni, dar și la plante și animale.

În aceste secole ale vitezei (XX și XXI) altoim și modificăm genetic plantele și pomii pentru ca să rodească mai mult. Îndopăm găinile și curcile cu tot felul de alimente pline de chimicale și le terorizâm sub lumina becului mereu aprins, ca să crească cât mai mari; așa se face că o curcă poate ajunge și la greutatea de 20 kg. Graba și dorința de câștig au devenit o boală gravă și pentru oameni. De mici, copiii sunt îndopați nu numai cu alimente și medicamente, dar și cu tot felul de programe școalare și parașcolare, pentru ca să devină cât mai deștepți (?). Hormonii, e-urile și conservanții din alimente, împreună cu nenumărate medicamente au făcut ca omul să crească în ultimele secole cu aproximativ 20 cm mai mult decât era omul medieval.

Ne grăbesc șefii la serviciu, ne grăbim la volanul autoturismului, ne grăbim în relațiile cu ceilalți și dacă cineva ne vorbește mai mult de cinci minute, începem să ne agităm și ne pierdem răbdarea; ne grăbim la masă și la somn. Înainte, pentru a încheia căsătoria și a fi împreună, tinerii vorbeau între ei ani de zile. Acum, dimineața sau la amiază schimbă mesaje prin internet și spre seară deja sunt în același pat. Prieteniile și iubirile se schimbă precum șosetele, atât în rețelele de comunicare virtuală, dar, mai grav, și în realitate. Facem sacrificii peste sacrificii, muncim și duminica pentru a ne ridica o casă mare în satul natal, dar nu locuim în ea, ci la mii de km depărtare. Întemeiem familii în care un părinte este într-o țară și celălalt în alta, iar copiii (dacă îi au) sunt crescuți de bunici sau rude. Adunăm lucruri cu nemiluita și nici nu apucăm să ne bucurăm de ele. Multe din hainele noastre zac ani de zile în șifonier cu eticheta din magazine.

Pentru atingerea scopurilor noastre (bune sau rele, nu contează), suntem capabili de tot felul de fapte necugetate și lipsite de consistență și înțelepciune. Devenim duri, răi în concurența cu ceilalți și pentru a ocupa un loc de muncă, sau pentru o promovare călcăm în picioare pe cei mai slabi și mai puțin competitivi decât noi. Construim o lume aspră, pusă pe căpătuială, o lume pe care o numim a progresului, dar dacă stăm și gândim mai bine, o să constatăm că este o lume a regresului în umanitate, o lume care s-a născut bolnavă și care continuă să trăiască într-o continuă criză de identitate și de valori adevărate.

În această lume, avem nevoie de Dumnezeu care ne-a spus: ”Învăţaţi de la mine că sunt blând şi umil cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Mt 11, 29).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.