Tineret, „mândria țării”! Dar adulții cum sunt?

Toți spunem că tinerii sunt speranța și viitorul acestei țări. Dar, uite cum acest tineret, dacă are posibilitatea unui job bine plătit peste granițe, pleacă din țară cu primul avion.

Dar nu la hemoragia demografică a României mă gândeam acum, ci la ceva care mă îngrijorează și îmi produce un fel de durere interioară. Ceea ce vreau să spun acum vine în urma unor discuții avute cu o persoană din generația tinerilor între 20 și 30 de ani. Este o tânără căreia îi port respect și-i doresc din inimă să fie fericită. Din experiențele ei mi-a povestit doar frânturi care puse cap la cap pot forma un fel de cadru sau tablou al unor realițăti amare și dezamăgitoare vis-a-vis de tineri, spre care noi adulții și cei bătrâni privim cu admirație și mari speranțe. Ei bine, mulți dintre tinerii de astăzi, exuberanți și nonșalanți, cu îmbrăcăminte ultra slim și cu barbă sexi vor de la fete, ce anume? În primul rând sex și distracție, fără responsabilități și fără angajamente. Tinerii aceștia vor să se simtă bine azi cu o fată, mâine cu o alta și tot așa înainte. De ce? 

Prima reacție la auzul unor astfel de lucruri este una farizaică, adică să arunci cu piatra în ei, așa cum îi huiduim pe politicieni, uitând că noi i-am ales. Eu mă întreb însă în mâinile cui sunt rețelele de internet, canalele de televiziune și toată mass media, adică cine stăpânește căile prin care tineretul nostru este otrăvit sufletește? Puterea mediatică o dețin tinerii între 20 și 30 de ani? Nicidecum! Adulții și persoanele în vârstă sunt la cârma societății. Noi, adulții, oferim tinerei generații un model de societate care are la bază banul, plăcerea și câștigul cu orice preț. Dar pentru că suntem farisei, ne degrevăm de responsabilitate, punând la dispoziția tinerilor tot răul, dar cu bulina roșie și cu anunțul ”interzis celor sub 18 ani”. Pentru noi, adulții, important este să câștigăm cât mai mulți bani. Că din această cauză au de suferit tinerele generații, puțin ne pasă.

Și fiindcă noi, adulții, în noul climat de libertate (prost înțeleasă) am scos la vânzare credința și adevăratele principii și valori morale, tinerii ne urmează exemplul: Dacă nu suferă de foame și au un pat unde să doarmă, dacă au niște haine în trend cu moda, un smartphone pe care să dea cu degetul chiar și la cinci minute după ce au făcut sex cu noua cucerire, acești tineri se simt bine și nu mai vor altceva de la viață. Dacă astăzi le convine prietenia cu cineva, sunt prieteni; dacă mâine nu le mai ești de folos, te șterg din agenda telefonică, de pe facebook, instagram și twitter. Îți dau ignore și delete la fel de ușor cum dau like și dislike la poze și alte chestii.

Planuri pentru o Românie educată, pentru un stat puternic, pentru o biserică creștină autentică, toate acestea le sunt destul de străine tinerilor noștri. Pentru ei, important este dictonul ”carpe diem”. Dacă au obținut un job, să zicem stagiar la un spital, tinerii aceștia stau ca pe ghimpi lângă medic, la patul bolnavilor sau în laborator, și când medicul nu-i vede butonează smartphone-ul și așteaptă să se termine mai repede programul. De ce? Deoarece la facultate profesorii (adică adulții) practică mita. Deoarece medicii (sunt toți adulți) au transformat medicina într-o sursă de bani și averi. Muncesc ca robii la stat și în privat pentru a aduna cât mai mulți bani; pentru a-și construi una sau mai multe case; pentru a cumpăra apartamente pe care să le închirieze. La fel procedează și avocații, procurorii și cei care zic că împart dreptatea în țară. Orice profesie este privită prin prisma câștigului, și dacă nu aduce bani, este abandonată. Acesta este modelul de țară pe care noi adulții îl oferim tinerei generații. Iar tinerii, mai puțini farisei decât adulții, fac ceea ce văd la cei adulți, doar că o fac mai fără perdea.

Ce fel de Românie vrea să construiască tânăra generație? Sau, vrea tânăra generație să construiască aici, în spațiul românesc, o țară demnă și bazată pe principii sfinte și sănătoase? Îmi face impresia că nu, căci pe cei mai mulți îi interesează în primul rând binele personal și nu cel public, al tuturor. De ce? Deoarece adulții nu reușesc să-i convingă de altceva mai bun. La fel cum bisericile se golesc pentru că preoții nu reușesc să-i convingă pe oameni că este mai bine să stea în casa Domnului decât în crâșmă sau în fața televizorului. Dragostea de țară și de Dumnezeu trece acum prin burtă și prin buzunar. De unde au învățat tinerii aceasta? De la noi, adulții. 

Cine are urechi de auzit, să audă!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.