Ecologia planetei – ecologia umană

 Pământul acesta cu tot ceea ce este pe el, aerul de deasupra lui, stelele cerului, ca și întregul univers, totul reprezintă creația și darul Domnului. Noi înșine reprezentăm darul lui Dumnezeu; totul este un dar și totul ar trebui să reprezinte un har și o mulțumire înălțată spre cer pentru ceea ce am primit. Dar [...]

Egal între egali

Nu-i așa că ne simțim bine atunci când cineva ne laudă și scoate în evidență calitățile noastre? Nu-i așa că suntem bucuroși atunci când ne considerăm mai buni și mai performanți decât alții?  Dacă am fi mai înțelepți, am pricepe că atunci când ieșim în evidență, nu facem altceva decât să ne hrănim orgoliul de [...]

Maria în splendoarea cerului

„În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: "Binecuvântată [...]