Rugăciunea – izvorul liniștii interioare

Gândesc, deci exist! Așa a declarat Descartes și a spus un mare adevăr despre om.
Mă rog, deci sunt creștin. Așa cred că ar trebui să spunem fiecare dintre noi, creștinii.

Faptul că noi gândim și încercăm să înțelegem ce este în jurul nostru și de ce oamenii se comportă într-un anume fel și nu altfel, aceasta ne cauzează neliniști, insomnii, dureri de stomac și chiar de inimă. Uneori am dori să nu mai gândim, să nu mai vedem cum se petrec lucrurile, pentru ca să putem dormi liniștiți, dar se pare că nu prea reușim. Rațiunea este unul dintre cele mai mari daruri cu care ne-a înzestrat Creatorul, dar reprezintă în același timp și sursa marilor noastre neliniști și nemulțumiri.
– Cred însă că noi nu am reflectat suficient de mult asupra unei alte mari calități pe care o avem și pe care dacă am practica-o mai mult, ne-am simți mult mai bine, și anume rugăciunea. Dacă atunci când discutăm doar cu noi înșine, prin rațiune, vedem multe rele în noi și în jurul nostru, iar aceasta, așa cum am spus, ne tulbură somnul și ne strică pofta de mâncare, când dialogăm cu Dumnezeu prin rugăciune, starea noastră interioară se schimbă mult în bine.

De exemplu, mama mea a avut o viață grea din punct de vedere material, ca mai toți țăranii din perioada comunistă. Dar ce m-a surprins la ea a fost seninătatea și liniștea ei interioară care se revărsa din plin în cuvintele și modul ei de a fi. M-am întrebat de unde îi venea această liniște a inimii? Privind-o cu atenție, am găsit răspunsul: Din rugăciunea zilnică care i-a însoțit viața de când am cunoscut-o până la mormânt. Apropo de aceasta, eu păstrez de la ea, alături de sapa cu care și-a câștigat existența și m-a crescut, una dintre cele mai mari comori, și anume rozariul pe care l-a avut în mână până a murit. Ca și mine, și ea trăia viața dură din timpul comunismului, dar nu i-a căzut din mână rozariul. Rugăciunea aceasta, ca și alte rugăciuni pe care le spunea zilnic, au făcut-o să trăiască în strânsă legătură cu Dumnezeul din inima ei și aceasta a reprezentat hrana ei interioară care au făcut-o mai puternică decât toate necazurile și lipsurile vieții.

Rugăciunea inimii și a minții noastre reprezintă canalul prin care comunicăm cu Dumnezeul de la care vine tot binele și binecuvântarea. Cu puterea minții noastre putem ajunge nu doar pe lună, ci mult mai departe, pe alte planete. Cu rugăciunea ajungem dincolo de plus infinit, adică la Dumnezeu. Ceea ce ar trebui să facem este să ne transformăm rațiunea într-un dialog continuu cu Creatorul, și atunci pacea și liniștea interioară s-ar coborî în mintea și inima noastră. Rugăciunea ne scoate din izolarea și răceala rațiunii și ne duce în brațele lui Dumnezeu Tatăl, un Dumnezeu care locuiește în adâncul ființei noastre și care vrea să ne audă toate ofurile și toate dorurile pe care le purtăm în inima noastră, inimă care va rămâne neliniștită până nu se va odihni în El.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.