Maria în splendoarea cerului

„În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.” (Evanghelia după sfântul Luca 1, 39-56)

Ridicarea cu trupul și sufletul la cer a Mamei lui Dumnezeu este ultima dogmă proclamată de Biserica Catolică în anul 1950. În limbajul poporului creștin acest privilegiu unic acordat de Dumnezeu unui muritor este numit Adormirea Maicii Domnului, adică sărbătoarea cea mai mare pe care creștinătatea catolică și ortodoxă o dedică neprihănitei fecioare mamă a lui Isus Cristos. Trecerea ei din această viață în splendoarea vieții cerești a fost ca un somn în care s-a împlinit visul lui Dumnezeu, de a o avea alături de tronul său ceresc aceea pe care ochii lui pământești au privit-o ultima dată de pe lemnul crucii, când, înainte de a-și da ultima suflare, a încredințat-o grijii apostolului iubirii, Ioan.

Maria în splendoarea cerului

Această sărbătoare mă duce cu gândul la cutremurătoarea clipă a vieții pământești, când voi trăi cea mai mare durere a ființei mele, adică ruperea sufletului de trup. Nu cred că există o durere mai mare a omului decât cea în care sufletul lui, ca o pasăre care scapă din colivie, își ia zborul, recăpătându-și libertatea cu care Creatorul a înzestrat-o. Nefiind atinsă de prihana strămoșească, tânăra fecioară din Nazaret, mama Fiului lui Dumnezeu prin adumbrirea Duhului Sfânt, a fost scutită de durerea tuturor oamenilor, care se nasc în dureri și mor tot în dureri. De aceea, mă rog mereu pentru ca Dumnezeu să-mi fie alături în acea ultimă clipă a vieții mele. Mă rog și mamei Maria pentru ca în acea clipă supremă să mă ia în brațe, așa cum m-a luat mama de când m-a adus la lumină în această lume.

Știu că Dumnezeu este prezent în această lume și că pentru noi toți mama lui este și mama noastră. Știu că sfârșitul lumii nu este o dramă la sfârșitul căreia va cădea cortina neagră a morții.

Astăzi îmi ridic încrezător privirea spre ceruri pentru a o contempla pe mama mea cerească care îmi zâmbește de dincolo de nori; îmi surâde și-mi spune că acolo este și locul meu, un loc pe care mi l-a pregătit Fiul ei. Eu cred în paradis; îl visez adesea cu ochii deschiși și îl caut nu numai dincolo de nori, dar îl caut în adâncul ființei mele, ca pe o comoară ascunsă, tăinuită. Paradisul din care astăzi îmi surâde mama cerească îl caut în ochii celor pe care îi întâlnesc, în cuvintele și faptele lor. Știu că Dumnezeu este prezent în această lume și că pentru noi toți mama lui este și mama noastră. Știu că sfârșitul lumii nu este o dramă la sfârșitul căreia va cădea cortina neagră a morții. Dumnezeu îmi spune că, prin harul lui, pământul acesta va redeveni paradisul din care protopărinții noștri au fost izgoniți. Iar Fecioara Maria este primul pământean care nu doar cu sufletul, dar și cu trupul ei locuiește în acest paradis. Maria înălțată cu trupul și sufletul în cer este înainte mergătoarea tuturor celor răscumpărați de Fiul ei. Prin harul lui Dumnezeu și prin credința noastră credem că și noi, atunci când va suna trâmbița dreptății și bunătății divine, ne vom prezenta în fața lui cu sufletul și trupul nostru spiritualizat de puterea lui care a învins și ultimul nostru dușman, moartea.

Moartea va deveni o flacără a iubirii divine care va purifica trupul și întreaga noastră ființă, așa cum se purifică aurul în foc. Moartea mea va fi transformată într-un act suprem de iubire în care voi fi îmbrățișat de Cel care m-a iubit și mă iubește cu o iubire fără margini; așa cum a iubit-o și pe mama lui.

Sărbătoarea de astăzi îmi spune unde voi ajunge, adică în cer, acolo de unde a coborât Fiul Tatălui, fiu pe care Maria l-a zămislit în sânul ei, l-a ținut în brațele ei, l-a legănat și i-a cântat cântece de dragoste. Oare acum, în cer, Mama Maria nu-i mai cântă Fiului cântecele pe care i le-a cântat cândva în sărăcăcioasa casă din Nazaret? Eu cred că da. Voi ce ziceți?

Sărbătoare frumoasă și binecuvântată! La mulți ani tuturor femeilor și bărbaților care-i poartă numele!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.