Importanța sărăciei interioare

Când suntem invitați într-o familie, în semn de ospitalitate, nu de puține ori gazdele ne arată casa lor, iar noi ne exprimăm admirația și laudele pentru tot ceea ce ne arată, rod al muncii și destoiniciei lor. Când ne prezentăm în fața altora, avem grijă ca îmbrăcămintea de pe noi să ne reprezinte cât mai bine. Suntem atenți la tot ce spunem, cum zâmbim și ce gesturi facem. Într-un cuvânt, avem mare grijă să arătăm altora bogăția noastră exterioară.

M-am întrebat multe ori dacă o comunitate, indiferent cât de mică ar fi ea, de exemplu, familia, sau cât de mare, parohia, satul sau orașul, sau țara întreagă, m-am întrebat dacă o comunitate poate funcționa bine în baza bogățiilor pe care le are. Fără să fiu un pesimist, am impresia că societatea actuală, mult mai bogată decât cea din timpul comunismului, trăiește mai puțin ca și comunitate bazată pe iubire, solidaritate și chiar credință, decât trăiau românii în timpul comunismului, când formau cozi interminabile pentru a cumpăra un litru de ulei sau un kg de zahăr. Exagerând puțin, pot spune că sărăcia unește iar bogăția dezbină.

Dacă reflectăm mai serios și mergem mai în profunzime, putem vedea cum oamenii devin mai uniți, mai solidari, mai oameni atunci când lasă să iasă la iveală sărăcia lor interioară și nevoia de ajutor din partea semenilor lor. Atunci când ne considerăm plini, nu mai poate intra în noi nici măcar o picătură din ceea ce alții ar putea să ne ofere. Autosuficiența înseamnă, de fapt, orgoliu și egoism, adică închidere în tine însuți și izolare interioară de cei din jurul tău.

M-am întrebat de ce oare Fiul lui Dumnezeu a coborât din ceruri în sărăcia unei iesle iar apoi, în activitatea sa publică, nu avea unde să-și plece capul. Oare nu cumva pentru ca, sărac fiind, să ne îmbogățească pe noi cu bogăția dumnezeirii sale? În relațiile noastre interumane, cred că atunci când ne prezentăm săraci, doar atunci încep să iasă la iveală comorile noastre interioare, pe care le împărtășim cu ceilalți, și așa cu toții devenim mai bogați. Când inima noastră nu este plină, când mai rămâne un loc gol în ea, atunci avem șansa ca în ea să-și găsească loc și o altă inimă. Astăzi, mulți oameni se plâng de singurătate și cad în depresie; de ce? Deoarece semenii lor se consideră plini, împliniți, că au de toate și nu le lipsește nimic și nu mai au loc în ei și în casele lor și pentru alte persoane. În această iluzie a fericirii cad toți cei care cred că fericirea constă în cât mai multe bunuri materiale sau, de exemplu, într-o carieră de succes. Fericirea și mulțumirea noastră interioară încep acolo unde noi devenim conștienți de faptul că avem nevoie de ceilalți oameni și cu cât ne vom oferi mai mult altora și vom accepta prezența lor în viața noastră, cu atât vom deveni mai bogați, nu atât în lucruri materiale, dar mai ales în umanitate și în dragostea lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.