Iertarea

În limbaj laic iertarea se numește toleranță, adică acea capacitate a minții, dar mai mult a inimii de a ierta greșelile semenilor noștri „de șaptezeci de ori câte șapte„ (Matei 18, 22), adică mereu. O comunitate, pornind de la cea de bază, familia, nu poate exista fără iertare, căci perfecțiunea nu ne aparține și greșim cu toții. Iertarea creștină are însă și alte valențe, care fac din ea o mare virtute ce îl înobilează pe cel care o practică și-i dau frumusețe celui iertat. Iertarea este o formă de iubire care adesea cere un preț mare și greu de plătit. 

Cum să-l ierți pe cel care în mod conștient și repetat te supără, te jignește, te minte, te fură, te trădează în ceea ce ai tu mai bun și sfânt în sufletul tău? Pentru a putea ierta, avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Doar cu rațiunea, pe cel care ne greșește îl purtăm prin tribunale, divorțăm de el, îl ocolim, îl vorbim de rău, îl scoatem din lista numerelor de telefon și-l ștergem din lista prietenilor de pe Facebook. 

Iertarea creștină este o imitare a lui Dumnezeu care „face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi„ (Matei 5, 45). Iar dacă noi dorim să fim iertați de El pentru păcatele noastre, suntem obligați să iertăm celor care ne greșesc (Luca 7, 40-50).

Iertarea este o formă sublimă a iubirii

Iertarea este acea mare virtute care reușește să țină împreună două persoane la bine și la greu, acceptându-se reciproc cu toate calitățile și lipsurile lor. A ști să ierți din inimă celui care îți greșește trezește în cel iertat dorința puternică de a nu mai repeta greșelile cu care te-a supărat. Și invers, a nu ierta, a nu-l mai iubi pe cel care îți greșește îl poate descuraja, făcându-l să rămână în greșelile și slăbiciunile lui. A ierta mereu reprezintă o bună metodă de a-l ajuta pe cineva să-și depășească starea rea în care se zbate. Această formă de iertare este asemănătoare cu atitudinea părinților în fața copiilor lor care cad și repetă aceleași greșeli, și cu toate acestea părinții îi iubesc și-i ajută să crească și să devină puternici. Iertarea reprezintă un principiu pedagogic important prin care învățătorul nu-i reproșează elevului greșelile, ci îi arată părțile lui bune, îl încurajează în efortul de a deveni tot mai bun. Iertarea este acea apă pe care o turnăm la rădăcina unui copac chiar și în anii în care produce roade puține, sau chiar deloc. Avem speranța că vor veni și ani rodnici pentru el.

Iertarea lui Isus l-a făcut pe Petru să-și plângă amar întreita lepădare. Iertarea este apa cu care cineva spală greșeala și murdăria din sufletul celui care îi greșește.

Mai este un motiv, adânc și greu de văzut, pentru care trebuie să iertăm. Fiecare dintre noi poartă în inimă dorința după o iubire perfectă, totală, desăvârșită. Aceasta este dorința inimii lui Dumnezeu care bate în inimile noastre. Dar, pe de altă parte, nimeni nu este capabil de o asemenea iubire, nici măcar mirii în momentul solemn al cununiei lor în biserică, în fața altarului. Suntem incapabili să oferim o iubire desăvârșită; la fel cum suntem incapabili și să o primim. Totul în noi are limite și imperfecțiuni. A ști să-l înțelegi și să-l accepți pe cel de lângă tine cu ceea ce are el bun, dar și rău, reprezintă o condiție indispensabilă pentru a rămâne în comuniune cu el. Iubirea noastră este limitată de condiția umană care este ca un corset sau o colivie pentru dorința noastră nețărmurită de iubire, de a iubi și a fi iubiți. Setea nestinsă după iubirea perfectă, după fericire este darul lui Dumnezeu; mai mult, este însăși prezența lui în noi care ne susține efortul și forțele noastre de a iubi, adică de a fi înțelegători cu semenul care ne greșește și de a-l ierta mereu. 

Iertarea este o formă sublimă a iubirii. Oare nu despre aceasta ne vorbește Isus Cristos de pe cruce?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.