Iertarea – medicament pentru multe boli

Avem nevoie de multe doctorii pentru a ne vindeca de nenumăratele boli care se abat peste noi. Din cauza stresului, a aerului și apei contaminate, a alimentelor pline de e-uri și conservanți, starea noastră de sănătate este șubrezită și pusă la grea încercare. Din aceste cauze, industria farmaceutică prosperă, iar farmaciile s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie. 

Pe pământul nostru s-au înmulțit bolile; parcă un duh rău venit din altă lume a venit la noi și și-a golit aici sacul cu boli. Tot mai mulți dintre noi îngurgităm zilnic medicamente și apelăm la tot felul de terapeuți ai psihicului și sentimentelor noastre rănite sau absente. Toți ne propun (contra cost) remedii, așa cum ne sunt propuse și nenumărate rețete ale fericirii.

Un medicament care ne eliberează de multe suferințe și boli și care nu se găsește în farmacii, ci în inima noastră, se numește iertarea.

Știu din proprie experiență cât de greu este să ierți pe cel care te lovește direct și fără niciun scrupul. Mă intrigă, ba chiar mă revoltă duplicitarii, șmecherii, tupeiștii și proștii care dau cu bâta în baltă. Cu trecerea timpului am învățat însă să privesc mai atent și detașat în inima și gândurile oamenilor și i-am înțeles mai bine. Adesea răul pe care cineva îl comite, nu este altceva decât defularea răului suferit, primit de la alții. În fond, dacă ar fi să mergem până la capăt, am deduce că primul responsabil al răului este șarpele care a reușit să se strecoare pe sub gard chiar și în grădina paradisului, ispitindu-i pe primii oameni și cauzându-le atâta nefericire. Am constatat că adesea oamenii care lovesc în semenii lor, de fapt, nu prea își dau seama ce fac. Iar Cristos, de pe cruce, s-a rugat Tatălui ca să-i ierte.

Toți ne însemnăm cu semnul crucii (de ce oare mulți și-l fac cu atâta grăbă?). Nu știu însă dacă am priceput faptul că acest semn este cel al iertării noastre de către Dumnezeu. O iertare care nu are niciun rezultat concret în viața noastră, dacă noi nu iertăm din inimă celor care ne-au greșit.

Iertarea este un semn al nobleței sufletești. Un om mare este cu adevărat mare dacă știe să-l ierte pe cel care a atentat la aureola lui de noblețe și măreție. A săruta obrazul celui care l-a pălmuit pe al tău, face ca fața ta să strălucească și mai mult. A da mâna cu cel care te-a lovit cu pumnul, face mâna ta mai puternică. Noi, muritorii, trebuie să iertăm pe toți, pentru că noi înșine suntem iertați de Cel care atârnă între cer și pământ ca să ne împace cu Tatăl. Iertarea face parte din misterul răscumpărării noastre; adică este o componentă de bază a fericirii noastre. Chiar de am fi președintele țării, sau mai bogați decât Bill Gates, dacă în inima noastră purtăm ranchiună și dorință de revanșă față de cei care ne-au supărat în vreun fel, nu vom fi fericiți, căci în ființa noastră vom purta o boală care ne amărăște viața și ne face acri, răi și răzbunători.

Iertarea ne aduce pace în inimă și o seninătate interioară care face să crească tot ce este bun în noi, ca o ploaie curată care face să rodească ogoarele și grădinile noastre. Este inutil și dăunător să ne arătăm mușchii față de alții. Mai bine am deschide brațele și i-am îmbrățișa. Așa am deveni mai buni; lumea ar deveni mai bună, iar Dumnezeu și îngerii din ceruri ar cânta de bucurie.

2 gânduri despre „Iertarea – medicament pentru multe boli

  1. Sigur, vorbe bune si usor de pus pe un ecran.
    Dar cum poti sa-ti ierti „partenerul de afaceri” sau chiar pe complicii lui dupa ce atata timp te-au mintit, umilit si chiar te-au aruncat ca pe o masea stricata,pomenita intrun articol anterior? Sigur, poti sa adopti diferite atitudini mai mult sau mai putin creionate de credinta…. dar ratiunea nu se confunda mereu cu credinta si chiar daca sunt surori, si surorile se mai cearta uneori, asa-i?

    1. Iertarea reprezintă un proces interior dificil, în care sunt implicați mulți factori: problema (lezarea onoarei, interese materiale mari sau mici, etc), persoanele implicate (un șef va ierta mai greu, considerând că își pierde din demnitatea aferentă postului pe care îl ocupă), temperamentul (un sangvinic lezat în drepturile sau onoarea lui este tentat să-l strîngă de gât pe cel care îi greșește; un abulic trece mai ușor printr-o astfel de problemă), vârsta (un copil iartă repede; un adult mult mai greu). Ce doream să spun este faptul că iertarea ne eliberează de un balast interior care nu ne este benefic. Oricum, vă mulțumesc pentru comentariu!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.