Frumusețea va salva lumea

În acel timp, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte, ca să se roage. Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 
(Evanghelia după sfântul Luca 9, 28-29)

Care culoare vă atrage, vă place cel mai mult? Sau, ca să vorbim mai creștinește, care culoare este mai importantă? Albul hăinuței de la botez; albul hainei de la prima sfântă Împărtășanie; albul rochiei miresei; albul vălului care ne va acoperi trupul din sicriu. În culoarea alb strălucește cea mai mare frumusețe, frumusețea pură a sfințeniei.

Poate ne cucerește inima și privirea albastrul infinit al cerului, sau al mării. Poate ne înflăcărează inima culoarea roșie a sângelui martirilor și eroilor; sau roșul pasional al iubirii; sau roșul de pe drapelul țării.

Astăzi, în sărbătoarea Schimbării la față, Dumnezeu se înveșmântează în puritatea strălucitoare a albului imaculat al hainelor sale. Albul este culoarea de fond a marilor sărbători. Albul ne atrage prin frumusețea lui pură și ne spune că Dumnezeu este frumusețea absolută; o frumusețe care ne captivează.

Noi, pentru care motiv credem în Dumnezeu? Doar pentru că așa ne-au învățat părinții și preoții noștri? Doar pentru că avem nevoie de cineva căruia să i se facă milă de noi în necazurile care se abat peste noi? Doi tineri se îndrăgostesc unul de altul și vor să fie toată viața împreună atunci când sunt cuceriți nu de banii și averea celuilalt, ci de frumusețea lui. Mirele își iubește mireasa pentru că în ea vede frumusețea absolută, iar ea, pentru el, încearcă să fie cea mai frumoasă fată din lume. Frumusețea este cea care ne cucerește inimile. Frumusețea Fiului lui Dumnezeu i-a cucerit pe cei trei apostoli din evanghelie.

Priviți acest univers cât este de frumos, începând de la firul de iarbă până la imensitatea bolții înstelate a cerului, dominată noaptea de frumusețea albă a Căii Lactee. Frumusețea universului este un reflex al frumuseții Creatorului. Priviți frumusețea feței Fiului lui Dumnezeu din icoane și lăsați-vă cuceriți de frumusețea ei venită dintr-o altă lume; din lumea pură, candidă a frumuseții divine. 

Credința creștină înseamnă vrăjirea noastră de către un Dumnezeu frumos; un Dumnezeu care prin frumusețea sa va salva lumea. A ne lăsa vrăjiți, cuceriți de frumusețea celui de lângă noi înseamnă a salva această lume de la autodistrugere. Urâtul, urâciunea este semnul pustiirii și al morții. Frumusețea, în schimb, este semnul prezenței divinității în om și în lumea în care el trăiește.

Frumusețea nu este doar o problemă estetică și nu se obține în saloanele de cosmetică. Frumusețea este echivalentul armoniei nu a formelor fizice ale corpului, ci echivalentul armoniei interioare a minții, inimii și voinței omului. Frumusețea nu înseamnă doar eleganță și grație în gesturi și în mers, ci înseamnă bunătate și adevăr în gândire, cuvinte și fapte. Frumusețea etică, morală (să o numim religioasă, creștină) vine dintr-o minte luminată și dintr-o inimă curată și plină de iubire.

Evanghelia în care strălucește frumusețea absolută a lui Dumnezeu ne determină să ne imaginăm și să creăm o lume nouă, în care Creatorul este punctul ei de referință; un Dumnezeu frumos ca și lumea pe care el a creat-o și a curățat-o de păcat în sângele său, pentru a o reface așa cum era la început, adică bună, pură și strălucitoare.

Frumusețea va salva lumea de la pieire, de la autodistrugere. Suntem creați pentru a străluci în albul nevinovat al sfințeniei lui Dumnezeu. Un alb care ne înveșmântează ființa de la leagăn până la mormânt. Albul frumos, imaculat este culoarea care ne reprezintă cel mai bine, pentru că în el străluceștea frumusețea inefabilă a lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.