Dumnezeul surprizelor plăcute

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse, iar voi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă! Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi. Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţă şi-i va găsi astfel, fericiţi vor fi ei! Să ştiţi aceasta: dacă stăpânul casei ar şti ora la care vine hoţul, nu ar lăsa să i se spargă casa. Fiţi şi voi pregătiţi, pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă gândiţi!” (Evanghelia după sfântul Luca 12,35-40).

Mă uit cumva nedumerit la oamenii care stau comozi și liniștiți în casele și între lucrurile lor. Mă surprind cei care își încuie ușa și poarta, care au câini de pază și sisteme audio-video de siguranță; nu care cumva să intre cineva în casa și în proprietățile lor. Mă surprinde o întreagă societate care se pretinde deschisă și în care, de fapt, oamenii sunt atât de străini unii de alții.

Îmi plac oamenii cu mintea și inima deschise, mereu dispuși să primească idei noi; mereu dispuși să comunice cu semenii lor de la inimă la inimă. Îmi plac oamenii cu o inimă caldă și primitoare, care nu-și încuie poarta și ușa casei.

Viața adevărată înseamnă veghere atentă și grijulie, ca nu cumva să treacă cineva pe lângă tine căruia, dacă poți, să nu-i ștergi lacrima din ochi și să nu-i alini durerea care îl apasă. 

Viața înseamnă să ai urechile ciulite (ca ale câinelui de pază), ca să nu-ți scape șoaptele celor pe care nu-i ascultă nimeni; ale celor care nu apar pe ecranele televizoarelor, nici în rețelele de socializare. Viața înseamnă ochii larg deschiși pentru a vedea chipul celor care nu și-au pus poze pe facebook și instagram. Viața este o așteptare continuă și plină de grijă, în care nu mă blochez în problemele, fricile sau durerile mele, ci rămân cu brațele deschise pentru a îmbrățișa pe oricine întâlnesc pe cale.

Când nu vedem luminița de la capătul tunelului; când nu vedem decât ziua de astăzi și nu știm cum va fi cea de mâine, atunci este bine să ținem în mâini aprinsă făclia credinței. Este posibil ca în problemele, durerile sau bolile noastre să nu mai găsim nicio soluție; medicii și farmaciile să nu ne mai găsească niciun leac și nicio cale de vindecare. Sunt situații când lumea nu ne mai oferă nicio cale de scăpare iar în fața noastră se deschide un hău de care doar un pas ne mai desparte. Ei bine, chiar și în aceste situații disperate, mai există totuși o cale de scăpare; care? Aruncarea în brațele lui Dumnezeu, convinși fiind că nu ne va lăsa să cădem în prăpastie. Misterul vieții celui credincios înseamnă încredere și abandon total în puterea divină.

În viața multora există nopți adânci și întunecate precum păcura. Există persoane în care urlă disperarea și care sunt la un pas de gesturi extreme prin care să-și curme viața; o viață pe care nu o mai pot suporta.

Ceea ce însă nu ar trebui să uităm nici în cea mai disperată situație este existența unui Dumnezeu care vine la noi. Un Dumnezeu pe care este bine să îl așteptăm mereu într-o stare de veghe și căruia să nu-i închidem niciodată poarta sufletului nostru. 

Viața înseamnă o sfântă și salvatoare veghere în care nu stăm tolăniți în fotoliile noastre, ci în picioare, pregătiți pentru drum, gata să stăm drepți în fața Celui care vine să ne viziteze. Niciodată nu știm cu exactitate ora acestei vizite, căci Dumnezeu este cel al surprizelor; dar al surprizelor plăcute. S-ar putea ca chiar astăzi să avem parte de o astfel de surpriză.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.