Doar cei „mici” au acces la masa Domnului

„În acel timp, călătorind către Ierusalim, Isus trecea prin cetăţi şi sate învăţând. Dar cineva i-a spus: „Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” El le-a spus: „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea! După ce stăpânul casei se va scula şi va închide poarta, stând afară, veţi începe să bateţi la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el, răspunzând, vă va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi». Atunci veţi începe să spuneţi: «Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre». Însă el va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la mine voi toţi care săvârşiţi fărădelegea!» Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor când îi veţi vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu; voi însă veţi fi alungaţi afară. Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu. Şi, iată, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!” (Evanghelia după sfântul Luca 13, 22-30)

Acest fragment evanghelic îmi aduce în minte deschiderea marelui complex comercial Palas, din Iași, inaugurat în anul 2012 în prezența primului ministru Victor Ponta și a altor autorități. Imediat ce s-a tăiat panglica, nu pot uita cum oamenii se îmbulzeau și se împingeau unii pe alții pentru a intra printre primii pe ușa principală. Iar recent, tot așa, o mare mulțime de oameni s-a repezit să intre în nou deschisul magazin Mega Image. Multe porți și multe uși sunt prea mici, prea strâmte pentru a putea satisface poftele noastre și dorința de a avea cât mai multe lucruri; dacă se poate, la prețuri cât mai mici.

Evanghelia aceasta ne deschide ochii (dacă vrem să vedem) și ne luminează mintea ca să vedem adevărata ușă pe care trebuie să o deschidem pentru a fi fericiți (mântuiți). Este o ușă mică care deschide o intrare tot mică și strâmtă prin care pot trece doar cei „mici”, adică cei care nu uită că în fața lui Dumnezeu sunt mici, indiferent de titlurile și funcțiile pe care le au; indiferent cât de mari sunt casele sau mașinile lor, sau cât de mari se dau în fața altora. Dacă nu sunt ”mici”, nu vor putea intra pe poarta spre fericirea veșnică și nu vor fi fericiți nici în lumea aceasta; căci oricât de mari vor fi în fața altora, mereu li se va părea că cineva vrea să-i concureze și să fie mai mare decât ei. ”Dacă nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Adesea am înțeles ”poarta cea strâmtă” ca însemnând sacrificii pe care trebuie să le facem pentru a ne mântui sufletul. Dar în evanghelie ni se spune că pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu trebuie să devenim mici, precum urechea acului: ”Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24). Aceste exemple date de Cristos ne-ar putea împinge spre descurajare și să ne îndoim de mântuirea sufletului nostru. Dar tot el ne spune: ”Pentru Dumnezeu toate sunt posibile” (Marcu 10, 27). Așadar, mântuirea nu este rezultatul realizărilor noastre, ci rămâne în primul rând un har, un dar gratuit al lui Dumnezeu. La El, toate sunt posibile, așa cum a fost posibil să creeze întregul univers din nimic; așa cum a fost posibil să învie din morți și să sature mulțimi nenumărate cu cinci pâini și doi pești. Nimeni nu se mântuiește prin propriile eforturi, ci toți putem fi mântuiți prin harul Domnului. Și în fața lui, cum am spus, toți suntem mici. El ne ține de mână; el ne salvează, sau, mai bine zis, el însuși este salvarea noastră.

Nu-i suficient să ne hrănim din Pâinea vieții (Euharestia), ci trebuie să devenim la rândul nostru pâine pentru alții.

Evanghelia ne avertizează: ”Se va închide poarta”; s-ar putea întâmpla să rămânem pe dinafară și să strigăm la Domnul care este înăuntrul casei: ”Am mâncat și am băut împreună cu tine”. Unde? Ai stat în fiecare zi prin crâșme? Te-ai simțit bine în baruri și restaurante, iar alții au suferit de foame și de sete? Mai grav decât atât este faptul că am mâncat împreună cu El la masa euharistică; că l-am auzit învățându-ne Evanghelia și Catehismul, iar El să ne spună: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la mine voi toţi care săvârşiţi fărădelegea!» Chiar noi, cei care ne împărtășim și îi auzim cuvântul, putem fi alungați afară, pentru că noi, cei care ne declarăm drept-credincioși și pe calea cea bună, tocmai noi putem ajunge într-un loc unde este plânset și scrâșnirea dinților. Noi, ce înscriși în registrul botezaților, care am primit Prima Împărtășanie și sacramentul Mirului, care ne-am cununat în biserică, sau care, mai grav, predicăm Cuvântul (adică și subsemnatul) să fim excluși de la masa Domnului. Noi riscăm să auzim cuvântele: «Nu ştiu de unde sunteţi». Din ce cauză ni se poate întâmpla o asemenea nenorocire? Pentru că nu am fost ”mici” și pentru că am săvârșit fărădelegi.

Nu-i suficient să ne hrănim din Pâinea vieții (Euharestia), ci trebuie să devenim la rândul nostru pâine pentru alții. Nu-i suficient să ne declarăm creștini; trebuie să devenim credibili. Să ne punem această întrebare: Prin modul nostru de a fi, pe câți i-am convins să-l urmeze pe Cristos? Sau măcar am convins pe cineva, măcar o persoană? 

Și dacă noi catolici, sau ortodocși sau de altă confesiune, umblând zilnic cu Biblia în buzunar, dacă noi, toți aceștia pretindem că suntem pe calea cea dreaptă, rămâne totuși pericolul să ne trezim în fața unei porți care ni se va închide în fața noastră. În schimb, aceeași poartă (”Eu sunt poarta oilor” (Ioan 10, 7) se poate deschide pentru a lăsa să intre oameni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi. Dumnezeu îi vrea pe toți oamenii la masa lui; doar că acces în sala de mese au cei ”mici”. Deci, atenție mare!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.