Din nou despre morți, dar mai ales despre noi, cei vii

Am scris de curând despre starea jalnică a multor morminte din cimitirele satului meu natal, Adjudeni. Îmi venea să plâng de durere văzând nenumăratele buruieni și bălării crescute pe multe din mormintele părinților, bunicilor și străbunicilor noștri. Știu că preoții comunității i-au îndemnat în repetate rânduri pe enoriași să îngrijească mormintele înaintașilor lor, dar, din păcate, îndemnurile lor nu au fost ascultate de toți.

Pentru a vindeca o boală, trebuie să-i înțelegi cauzele; așa poți pune un diagnostic și stabili remedii și tratamente de vindecare. Din ce cauză, în atât de multe cimitire înaintașii noștri sunt condamnați la uitare, iar mormintele lor devin o ruină și o paragină? O cauză principală o reprezintă pragmatismul și utilitarismul multora dintre noi și poate fără să ne dăm seama, devenim victime ale unei mentalități care ne viciază gândirea și ne conduce spre comportamente deviate, dăunătoare nouă și celorlalți. Modul actual de a gândi îl plasează pe individ în centru, sau mai bine zis, noi ne plasăm în centru iar relațiile cu ceilalți sunt dictate de propriile interese. Dacă cineva îmi este de folos, îmi aduc aminte de el; dacă nu mai prezintă niciun interes pentru mine, îl elimin din toate planurile mele. Cu ce pot să-i ajute morții din cimitire pe nenumărații români plecați prin străinătățuri și care se mai întorc în locurile natale odată pe an? Cu nimic. În plus, atunci când se întorc la vechiul cuib, precum păsările migratoare, sunt ocupați până peste cap cu treburile la casele mari pe care și le-au construit. Apoi, au mai multe invitații (se mai numesc amenzi) la diferite botezuri și cununii; au de făcut multe grătare și din aceste motive nu găsesc nici măcar o oră să meargă la mormântul părinților și bunicilor lor, să le îngrijească și să aprindă o lumânare pentru odihna veșnică a celor care le-au dat viață și au făcut orice pentru ca ei să crească mari și sănătoși. Nu, morții nu le mai sunt de niciun folos, iar de mormintele lor să se ocupe primăria.

O astfel de lume, fără inimă și fără credință, nu are niciun viitor, la fel cum nu a avut nici comunismul ateu. Nici acest capitalism sălbatec nu va avea viață lungă, căci o societate care nu este construită pe dragostea de oameni și de Dumnezeu, nu este sănătoasă și nici viață lungă nu va avea.

Mentalitatea aceasta pragmatică, utilitaristă care poate deveni chiar cinică o vedem adânc înrădăcinată în toată societatea noastră. Nu ne mai interesează de cei care au fost înaintea noastră într-o funcție de conducere și când le luăm locul, îndepărtăm fotografia lor și orice ne-ar aduce aminte de ei. Mă întreb în câte primării, școli și spitale sunt la loc de cinste chipurile celor care înaintea noastră au trudit în aceste instituții? În câte din casele noastre, sunt la loc de cinste fotografiile părinților, bunicilor sau străbunicilor noștri?

Din nou despre morți

Ruptura cu cei care au fost înaintea noastră a fost ridicată la rang de politică de stat de către comuniști, care i-au trimis în pușcării sau i-au exterminat pe înaintașii lor, considerându-i cei mai mari dușmani ai poporului. Această boală teribilă există încă în sângele și gândirea multora dintre noi. Cine nu-i ca noi, nu numai că nu ne interesează, dar îl declarăm adversarul nostru și al poporului. Oare nu așa procedează politicienii începând cu cei care i-au împușcat pe soții Ceaușescu? Oare nu așa procedează un partid care atunci când ajunge la guvernare îi scoate din funcții pe toți cei care aparțin altor partide?

Această boală grea își are rădăcinile în adâncul ființei noastre, afectată de păcat și înclinată spre egoism. Un copil, cât este mic și neputincios se ține scai de mama; de tata, mai puțin, căci acesta nu stă prea mult acasă, sau nu stă deloc. Dar când crește mare, copilul începe să uite de părinți și să-și vadă de treburile și viața lui. Eventual, își mai amintește de ei la sărbători sau când dă de vreun necaz, vine și plânge pe umerii lor. Se mai întâmplă și altceva la copii, în raport cu părinții lor. Nu de puține ori, tânăra generație, aflând despre greutățile părinților și bunicilor și cum au răzbit ei prin toate, le spune cam așa: Vă admirăm și vă apreciem pentru bravurile voastre și pentru cum ați făcut față la atâtea probleme și necazuri. Dar pe noi nu ne interesează toate acestea; noi avem drumul nostru și ne vedem de viața noastră. Conduse și manipulate, spălate la creier mai grav decât în perioada comunistă, tinerele generații dau cu piciorul la o întreagă lume și vor să construiască o alta, dar care nu are rădăcini și nici nu-și dau seama că ceea ce vor să construiască este atât de fragil, de gol și fără perspective de viitor durabil, frumos și sănătos.

În societatea noastră s-au creat prăpăstii între generații, prăpăstii care, din păcate, sunt considerate de mulți ca o normalitate. Da, chiar asta am constatat: La postările mele despre mormintele neîngrijite, mai mulți mi-au răspuns cam așa: Nu-i treaba noastră; să se îngrijească primăria de ele. Noi nu avem timp pentru așa ceva. Este clar: Mulți nu mai consideră că au vreo obligație față de ceea ce nu intră în planurile și interesele lor.

O astfel de lume, fără inimă și fără credință, nu are niciun viitor, la fel cum nu a avut nici comunismul ateu. Nici acest capitalism sălbatec nu va avea viață lungă, căci o societate care nu este construită pe dragostea de oameni și de Dumnezeu, nu este sănătoasă și nici viață lungă nu va avea.

Concluziile, ar trebui să le tragem fiecare pentru propria voastră viață, ca și pentru mormintele înaintașilor noștri.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.