Dăruind vei dobândi

Nu știu dacă ne punem această întrebare: Ce ofer celor de lângă mine? Este o întrebare fundamentală și de răspunsul la ea depind pacea sau conflictul dintre noi, nepăsarea sau solidaritatea, iubirea sau ura și multe altele, adică totul. Debitori unei mentalități mercantile (îți dau dacă îmi dai), construim o societate din ce în ce mai bogată în bunuri materiale, dar, din păcate, mereu mai săracă în iubire și viață adevărată. Suntem alături de ceilalți cu trupul, în baza unor obligații sociale, adică așa ne constrâng zidurile casei, școala, serviciul, blocul și localitatea în care vrând-nevrând trăim unii alături de alții, dar mai puțin unii cu alții. Adevărata comunitate umană se formează doar acolo unde membrii ei își oferă spontan și liber măcar ceva din inima și gândurile lor, din viața și bunurile lor. Cu cât ne oferim mai mult celorlalți, cu atât crește pacea și armonia dintre noi. În religia noastră această oferire reprezintă o poruncă a Domnului: ”Aceasta este porunca mea: Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v am iubit eu!” (In 15, 12).

Imitându-i pe occidentali și lumea mai civilizată, observ cum și noi românii am învățat să zâmbim mai mult și să fim mai educați și manierați în relațiile dintre noi, ceea ce este un lucru tare bun. Dar o societate bună și sănătoasă nu se rezumă la relații de suprafață, în care ne punem pe chip o mască a zâmbetului. Construim o lume frumoasă și adevărată doar atunci când inima noastră este sinceră și generoasă; atunci când oferim ceva din căldura ei și din puritatea și frumusețea gândurilor noastre.

În varietatea și marea diversitate contemporană favorizată atât de mult de mobilitatea umană și de mass-media, avem marea șansă de a ne îmbogăți reciproc. Niciun ortodox nu este atât de adevărat încât să nu aibă nimic de primit de la un catolic, protestant sau de altă religie. Niciun catolic nu este atât de universal încât să nu se poată îmbogăți cu ceea ce îi poate oferi fratele lui ortodox, sau indiferent ce religie are. Niciun bogat nu este atât de bogat încât să nu aibă nimic de primit de la un sărac, și invers. Niciun păcătos nu este atât de păcătos ca să nu aibă nimic de primit de la un om drept. Și nu există niciun drept (în afară de Dumnezeu) care să nu aibă nimic de primit de la un păcătos, sau cum spunea marele Steinhardt, ”dăruind vei dobândi”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.