Copii fără părinți; creștini fără Tatăl ceresc

Mai ales în ultimii ani mi s-a întâmplat să privesc în direct plecarea înapoi peste hotare a multor părinți (mai ales bărbați) din satul meu natal. Ca rândunelele sau berzele, după ce în luna august au stat în cuiburile lor, spre sfârșitul lunii îi priveam cum se urcă în autocarele parcate ”la Dorcu” pentru ca apoi, sub privirile nostalgice ale soțiilor și copiilor, să pornească îndărăt spre țările de adopție, pentru a-și relua munca pe la porțile altora.

Într-o zi am întrebat un copil care de curând își luase buletinul, adică împlinise 14 ani: Nu ți-e dor de tatăl tău? Știam că de mulți ani, tatăl lui lucra în străinătate și venea acasă cam o lună din an, vara, în luna august. Privindu-mă puțin surprins, mi-a răspuns calm: Nu, nu mi-e dor. Adică mi-e dor o zi sau două după ce pleacă, dar apoi nu îmi mai este dor. M-am obișnuit de mic așa. Dar ne vedem des pe cameră și vorbim.
Nu sunt un expert în psihologia copiilor, nici un bun cunoscător al familiilor din care pe termen lung, unul sau altul dintre părinți lipsesc de lângă copiii lor. Ceea ce spun acum, sunt doar opinii și aștept păreri mai competente.

Am senzația că trăiesc într-o lume în care avem din ce în ce mai multe lucruri și bani, dar lipsesc inimile pe care să le simțim că bat lângă ale noastre. În raport cu partenerul de viață, mă întreb cum se vor comporta fetele cărora în copilărie și adolescență le-a lipsit punctul de referință al tatălui, al bărbatului. Mă întreb cum se desfășoară viața de zi cu zi în interiorul caselor unde sunt prezenți banii tatălui, ai soțului, dar acesta lipsește din casa lui, de lângă soția și copiii lui. Mă întreb ce fel de societate este aceasta în care banii au devenit un scop în fața căruia unitatea familiei formată din tată, mamă și copii rămâne o simplă teorie, căci în practică lucrurile stau cu totul altfel. Îi aud pe unii cum se ridică împotriva LGBT-iștilor, spunând sus și tare că aceștia atacă unitatea familiei, formată din bărbat, femeie și copii. Dar nu știu cât de conștienți suntem de faptul că banii și modul greșit de funcționare a economiei lovesc în celula de bază a societății și minează însăși buna ei funcționare, așa cum Creatorul a sădit-o în noi încă de la începutul lumii. Mă întreb ce fel de viață duc copiii ai căror părinți îi văd mai mult pe videocameră și cărora nu le este dor de tatăl lor? Oare nu cumva, în felul acesta ei cresc ca niște copaci fără rădăcini? Oare nu cumva din cauza lipsei părinților din casa și familia lor, copiilor încep să le fie străine satul natal și țara în care domiciliază? Oare nu cumva acești copii vor pleca fără nicio reținere din locurile natale, pierzându-se anonimi într-o lume anonimă, pierzându-și identitatea ca o păpădie în bătaia vântului?

Generații crescute fără părinți; reflexul unor oameni care trăiesc fără dorul părinților, mulțumindu-se cu banii pe care aceștia îi trimit acasă. De la acești copii fără părinți (deși, legal ei au părinți), gândul mă poartă spre lumea în care trăiesc, lume în care din ce în ce mai mulți dintre noi avem doar legal (suntem botezați) un Tată, căci în realitate nu ne este dor de el, nu-i simțim lipsa. Este de ajuns ca El să trimită ploaie și vreme bună la timpul potrivit, pentru ca să nu suferim de foame și de frig. Ca și copilul despre care vorbeam, ne mulțumim cu bunăstarea materială pe care o avem, iar Tatăl ceresc rămâne un personaj cu care, în baza unei tradiții care se subțiază tot mai mult, ne mai ornamentăm viața în anumite momente ale ei. Decreștinarea societății și izolarea Tatălui la periferiile ei reprezintă o dramă pe care inconștienți o construim cu toții, așa cum, tot inconștient acel copil și toți cei ca el își vor construi o viață fără rădăcini, fără istorie și fără puncte ferme de referință. Peste casele pe care cu atâta trudă le-au construit acești părinți migratori, în viitor vor crește bălăriile, la fel cum am văzut nenumărate morminte ale părinților și bunicilor noștri invadate de bălării.

În peregrinările mele pe jos (mai multe puteți citi aici), am trecut prin multe sate din Spania unde supraviețuiau ultimii locuitori. În curând, va dispărea și indicatorul de intrare și ieșire din acele localități. Am putea să ne întrebăm dacă nu la fel se va întâmpla și cu multe din localitățile noastre. De ce? Deoarece vor dispărea și copiii cărora acum nu le mai este dor de părinții lor. Soarta multor localități este aceeași și pentru bisericile lor. Oare de ce se închid, sunt demolate sau schimbate în magazine multe biserici? Pentru că multor creștini nu le mai este dor de Tatăl lor ceresc. „Voi bate păstorul (tatăl, Tatăl) şi se vor risipi oile turmei (copiii, creștinii)” (Cfr. Mt 26, 31).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.