Copacul dăinuirii noastre

Constat cu nedumerire și cu un anumit of interior cum crește numărul celor duși la cimitir și scade numărul celor purtați la altar pentru a fi botezați. Formăm o societate și o biserică în declin numeric și nu numai. Ne atrag tot mai mult banul și bunăstarea materială, iar drumurile dintre casele noastre sunt înguste și adesea năpădite de buruieni și bălării, așa cum sunt tot mai multe dintre mormintele bunilor și străbunilor noștri. Ne uităm rădăcinile din care a crescut de secole sau chiar milenii poporul și biserica noastră și ne aruncăm orbește în brațele unei alte lumi căreia nu știu cât îi pasă de noi și de destinul nostru.

Să nu uităm faptul că suntem precum un copac, care dacă nu-și înfinge adânc rădăcinile în pământul bunilor și străbunilor săi, nu va crește mare și viguros și nu va dăinui peste veacuri. Iar dacă va da peste el o furtună sau vijelie, va fi rupt și făcut una cu pământul. Sunt clar de partea celor care cred și apără valorile și identitatea noastră națională și creștină. Deși sunt deschis spre bunăstare, spre nou și progres, nu cred că banii și acumularea de capital reprezintă un scop în sine și nici că vom dăinui peste veacuri în localități în care numărul decedaților este mai mare decât al nou-născuților, și unde numărul caselor goale (toate noi) ajunge aproape să-l egaleze pe cel al caselor locuite. Nu cred în viitorul localităților unde copiii și nepoții cer primăriilor și asistaților social să îngrijească cimitirele în care se odihnesc părinții, bunicii și străbunicii lor.

Trăinicia și dăinuirea noastră peste veacuri nu depind de banii pe care-i aducem din Occident, ci de dragostea și fidelitatea noastră pentru tot ceea ce a reprezentat acest pământ și toți cei care dorm în el somnul lor de veci. Suntem luați de un val care spulberă totul în calea lui. Suntem călcați de un tăvălug care distruge o întreagă cultură și civilizație. În fața acestui capitalism sălbatec, noi, ca popor român creștin, cu ce ne prezentăm și ce țară și creștinătate dorim să construim? Din ce anume ne alimentăm copacul vieții noastre? Va dăinui peste timp arborele nostru genealogic sau se va stinge odată cu nepoții și, eventual, strănepoții noștri? Și unde îi va fi tulpina, dar ramurile lui: în pământul acestei țări, sau îi vom căuta ramurile prin diferite țări străine?

Copacul dăinuirii noastre creștine se alimentează din rugăciune zilnică, din citirea și trăirea cuvântului lui Dumnezeu, din cultul bisericii și din faptele noastre bune. Fără aceste alimente copacul credinței noastre nu va dăinui, se va ofili și va muri. Copacul dăinuirii noastre ca și popor își înfinge rădăcinile în pământul acestei țări, trăgându-și seva din tot ceea ce a dat bun această țară. Nu avem viitor, dacă nu ni-l ancorăm adânc în valorile bunilor și străbunilor noștri. Mai repet încă odată: Viitorul nostru nu depinde de banii occidentalilor și nici de casele noastre mari. Copacul dăinuirii noastre are rădăcini spirituale. Spiritul dă viață materiei, iar materia fără spirit moare și nu are niciun viitor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.