Ce aleg: binele sau răul mai mic?

Îmi place să mă cufund în mulțime, să-i simt pulsul și gândirea. Stăteam ieri pe o bancă în parcul Copou, admirând natura și pe trecătorii de pe alei. Pe aceeași bancă s-au așezat două tinere, cu câte o înghețată în mână. Și fiindcă le era greu să butoneze smartphone-ul doar cu o mână, cea rămasă liberă, s-au apucat să ciorovăiască despre prietenii lor. 
– Auzi, zice una, mie nu prea îmi place că-și lasă barbă și nu se rade zilnic. Înțeapă și parcă-i din serialul ăla unde toți se ucid, Vichingii. Dar, asta-i moda acum și degeaba i-am tot bătut apropoul, că nu pricepe.
– Să fie acesta răul cel mai mare, adăugă puțin gânditoare cealaltă. Mai bine uită-te să vezi dacă nu-i fug ochii după altele. Că așa-i al meu și m-am săturat.
– Ai dreptate, interveni amica, dar le fug la toți. Asta-i treaba astăzi.
– Ca să fiu sinceră, nici noi nu sutem cheie de biserică. Ce să-i mai criticăm pe băieți!
– Știi ce, interveni cealaltă, dintre toți pe care îi cunoști, îl alegi și tu pe cel care ți se pare mai puțin rău, și gata. Și acum, hai să nu mai vorbim despre asta și să ne bucurăm de înghețată, că-i mișto.

Nu se sfiau fetele noastre să vorbeasă cu voce tare despre o problemă atât de intimă și personală. Pe mine, discuția lor m-a dus cu gândul la societatea în care de treizeci de ani încoace sunt constrâns să-i votez pe cei mai puțin răi. În perioada comunistă, votul meu a fost totdeauna unul negativ. Niciodată nu am avut fericirea să cunosc un personaj care să mă entuziasmeze și pe care să-l votez cu toată inima. Totdeauna a trebuit să-mi zic: Decât să câștige ăla, mai bine îl votez pe acesta, căci mi se pare mai puțin rău. Am ales răul mai mic. Aceasta este România, țara unde alegi nu binele, ci răul mai mic? Aceștia suntem noi pentru ceilalți? Mă întreb ce sunt eu pentru studenți, profesorul mai puțin rău, în lipsa altuia mai bun? Și, gândindu-mă la discuția dintre cele două fete, mă întreb ce reprezintă căsătoria pentru soți: Alegerea unui partener de viață mai puțin rău decât ceilalți pe care i-au cunoscut în relațiile lor? 
Ce înseamnă viața noastră de fiecare zi: Urmarea unui ideal, a unui crez de viață care ne captivează cu totul, sau ne zicem: Ferească Dumnezeu de mai rău!? Ce alegem în viață, binele sau răul mai mic?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.