CARTEA=PRIETENUL NOSTRU CEL MAI CREDINCIOS   ”Ai carte, ai parte”! Această zicere a înțelepciunii populare se pare că și-a pierdut actualitatea și valabilitatea. Văzând cum atât de mulți se îmbogățesc sau ocupă funcții mari în stat și societate, dar care au trecut prin școli ca gâsca pe apă, sau nu au trecut mai deloc, îți [...]

Pr Claudiu Dumea a trecut în veșnicie - 19 XI 2019 NOI CREDEM ÎN VIAȚĂ Îndoliată familie, dragi frați și surori în Domnul De când ne naștem, știm deja că vom și muri, căci veșnicia nu ne aparține în nimic din ceea ce suntem și avem ca oameni; noi, toți suntem muritori. Misterul morții se [...]

PROFUNZI ȘI GENEROȘI   - Orice obiect are trei dimensiuni: înălțime, lățime și profunzime. Fizic vorbind, și oamenii au trei dimensiuni, doar că a treia, profunzimea, este mai mult de natură spirituală. Profunzimea gândurilor și sentimentelor noastre, a convingerilor, a bucuriilor și durerilor noastre dă măsura umanității noastre. Cu cât fugim mai mult de superficialitate [...]

Sfiala

Știați că universul este sfios, începând de la firul de iarbă și până la galaxii? Nimic nu se dezbracă în văzul tuturor și nu-și arată intimitatea sa profundă, începând de la atom și până la planete. Întreaga creație este învăluită într-o mantie a misterului pe care mințile celor mai mari oameni de știință abia dacă [...]

Importanța sărăciei interioare

Când suntem invitați într-o familie, în semn de ospitalitate, nu de puține ori gazdele ne arată casa lor, iar noi ne exprimăm admirația și laudele pentru tot ceea ce ne arată, rod al muncii și destoiniciei lor. Când ne prezentăm în fața altora, avem grijă ca îmbrăcămintea de pe noi să ne reprezinte cât mai [...]

Suntem ospitalieri?

Să ne punem următoarea întrebare: Dacă suntem invitați într-o familie unde soții sunt în ceartă, ne putem simți bine în prezența lor? Chiar dacă masa este bogată iar casa este mare și mobilată cu gust, ceva nu funcționează. O anumită energie negativă plutește în jur și oricât ar încerca gazdele să mascheze tensiunea și conflictul [...]