Rugăciunea: izvor de armonie interioară și exterioară

Poate ne gâdilă plăcut gândul că avem mii de prieteni pe Facebook, deși cu majoritatea dintre ei nu avem nicio legătură directă, personală; poate că primul lucru pe care îl facem când intrăm pe Facebook este să ne uităm la numărul like-urilor date postărilor sau pozelor noastre.

Sunt însă alte legături, interioare, mult mai puternice decât cele din rețelele de socializare. Sunt legăturile spiritului care se exprimă în tăcerea rugăciunii ieșită din adâncul inimii noastre. În liniște totală, detașați de tot ce este în jurul nostru, să ne cufundăm zilnic într-o rugăciune a minții și inimii în care să fim doar noi înșine cu Dumnezeul din noi. O rugăciune a intimității profunde, totale în care întreaga noastră ființă trăiește în iubire cu iubitul inimii noastre. De fapt, religia noastră nu este altceva decât o manifestare a iubirii dintre Creator și creatura lui, omul. La nivelul psihicului nostru, al conștientului și subconștientului, rugăciunea reface și întărește legătura dintre eul nostru interior și formele lui de manifestare exterioară.

În loc să depănăm neumărate pagini pe internet, să dăm like-uri și dislike-uri, am face mult mai bine să trăim zilnic (de preferat dimineața, când ne trezim) măcar un sfert de oră într-o rugăciune profundă care să refacă unitatea noastră interioară și armonia pe care Creatorul a sădit-o în ea încă din primul moment al conceperii noastre, iar pentru întreaga lume atunci când i-a creat pe Adam și Eva. 

Constatăm în viața noastră o ruptură sau chiar un abis între gândurile, cuvintele și faptele noastre, între imaginile care apar în imaginația și visurile noastre și cele din viața conștientă, de fiecare zi. Undeva, armonia interioară a eului nostru a fost afectată, rănită din cauza unei educații greșite, sau altor condiționări externe (anturaje negative, constrângeri sociale, ideologice etc.). Privind cu atenție, constatăm cum ne aruncăm în afara noastră, captivați fiind de lucruri, tentații și iluzii ale fericirii. În toate acestea, de fapt, fugim de noi înșine și suntem absenți la apelul eului interior.

Avem nevoie de rugăciune ca de aer, pentru că aceasta este hrana sufletului, iar sufletul este centrul ființei noastre, adică locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu, autorul și dătătorul vieții noastre. Astăzi, prin toate canalele mediatice ne sunt propuse tot felul de terapii ale inimii și psihicului. Sunt nenumărate scrieri pe teme de dezvoltare personală. Au apărut nenumărați terapeuți și specialiști care pretind că au carisme speciale. Cu siguranță, fiecare are și ceva bun de propus altora și de la toți putem să învățăm lucruri bune și frumoase. Eu vă propun ceea ce practic de mult timp și de care sunt convins: Măcar un sfert de oră de meditație și rugăciune zilnică, făcută dimineața când mintea este mai odihnită. Rugăciunea inimii, meditativă, în care suntem doar noi cu Dumnezeu este alimentul care hrănește ființa noastră. Este izvorul armoniei interioare, armonie care va caracteriza și relațiile cu semenii noștri, chiar și cu adversarii noștri.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.