Duhul lui Dumnezeu care locuiește în noi

Duhul lui Dumnezeu care locuiește în noi

– Dacă spiritul nostru este puternic și sănătos, atunci vom vorbi mereu cu calm și liniștiți, spunând lucrurilor pe nume, chiar și atunci când sunt neplăcute; dar o vom spune mereu cu zâmbetul pe buze, cu multă iubire și spirit de înțelegere și toleranță. Am văzut oameni învolburați precum valurile unei mări agitate sau în furtună. Vorbele lor erau spade ascuțite; cuvintele lor erau precum veninul, fără pic de milă și compasiune, fără dorința de a înțelege mai bine și fața nevăzută a lucrurilor. Eu cred că duhul lui Dumnezeu este în aceia care nu țipă, nu amenință, nu tună și fulgeră împotriva nimănui, nici împotriva celui mai mare răufăcător. Duhul lui Dumnezeu este al prieteniei cu toți oameni; al iertării și împăcării cu cel care ne-a greșit sau ne vrea răul.

– Duhul lui Dumnezeu este în acela care rămâne calm și liniștit chiar și atunci când alții îi sunt împotrivă. Cine este strâns ancorat în Dumnezeu nu se teme de ceea ce pot spune sau face alții și nu-și conduce viața după vocea și preferințele altora. El rămâne adânc înrădăcinat în valorile sacre ale credinței, care nu se schimbă în funcție de moda timpului sau de preferințele de moment ale unora sau altora. Culturile și civilizațiile care au durat îndelung în istorie au fost acelea care și-au înfipt rădăcinile în spirit și nu în materie. Și ceea ce rămâne peste veacuri, îmbogățește și înfrumusețează fața pământului se inspiră și se alimentează din Duhul lui Dumnezeu, duh care plutea peste ape încă de la facerea lumii și le-a dat puterea de viață. Unii oameni de știință spun că viața s-a născut în apă, și dacă așa a fost, este bine să ne amintim de Duhul Creatorului care le-a dat apelor puterea de viață și de purificare.

– Duhul lui Dumnezeu ne face copiii săi, frumoși, sinceri și deschiși spre tot ceea ce este bun și frumos. Un copil se încrede în părinții săi; un creștin se încrede în Tatăl său mai mult decât în el însuși. Chiar și atunci când ajungem la vârsta adultă, când ne-am realizat în viață, având o familie, un serviciu și un acoperiș deasupra capului, și atunci, în fața lui Dumnezeu rămânem tot copii, dependenți de harul și iubirea lui.

– Templul Duhului lui Dumnezeu suntem noi înșine. Poate suntem tentați să-l căutăm pe Dumnezeu departe de noi, într-o biserică, în sfatul unui om înțelept cu viață sfântă, într-o carte sau oriunde pe glob. Este bine să știm și să înțelegem că primul lăcaș al divinității este în conștiința și inima noastră. De aici derivă și demnitatea noastră. Fiind templu al lui Dumnezeu, ar trebui să ne iubim și să ne respectăm atât de mult încât să nu permitem ca vreo murdărie sau răutate să locuiască în noi. Așa cum facem duș în fiecare zi și ne îmbrăcăm cu haine curate și frumoase (eventual, folosim și un parfum discret), la fel trebuie să păstrăm curat, frumos și plăcut mirositor lăcașul interior al ființei noastre, sufletul, spiritul, inima și mintea noastră.

– Să nu uităm astăzi de igiena interioară a ființei noastre. Și astăzi am făcut duș, dar la spovadă când am fost ultima dată pentru a ne curăța de murdăria noastră interioară?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.