CARTEA=PRIETENUL NOSTRU CEL MAI CREDINCIOS

 

”Ai carte, ai parte”! Această zicere a înțelepciunii populare se pare că și-a pierdut actualitatea și valabilitatea. Văzând cum atât de mulți se îmbogățesc sau ocupă funcții mari în stat și societate, dar care au trecut prin școli ca gâsca pe apă, sau nu au trecut mai deloc, îți spui că degeaba ai carte, căci nu ai parte. Așa ne-a spus și fostul președinte al țării noastre.
În societatea actuală, pentru ”a avea parte”, adică multe milioane de euro (leul și-a pierdut demult forța economică), trebuie să fii bun la fotbal, sau să tragi tot felul de sfori în politică, sau să fii un inteligent șiret în economie, sau să clonezi cărți de credit etc. Să fie acestea adevăratele chei ale succesului; doar așa ”ai parte” în lumea aceasta? Și această ”parte” chiar te împlinește și te face fericit?
Bunicul meu de pe tată, Dumnezeu să-l fericească, a fost un om care citea foarte mult, iar pe mine, de mic copil, m-au fascinat vorbele lui înțelepte. Pe grinda care susținea tavanul casei sau în lada de lângă perete avea multe cărți și reviste la care ținea la fel de mult ca la icoane. Cred că de la el am căpătat un fel de venerație pentru cărți. Și astăzi mi se întâmplă să intru în librării și să iau o carte în mână cu un fel de respect aproape sacru. Îi ating coperțile și paginile așa cum ating o icoană când intru într-o biserică ortodoxă. Cu mult calm și fără grabă, iau cartea în mână și răsfoindu-i paginile, caut în ea acea comoară pe care o căutam în visele mele încă din fragedă copilărie. Căutarea de comori a rămas mult timp tema principală a viselor mele.
Nu sunt un puritan incoruptibil și aș minți dacă aș spune că nu mă atrag bancnotele și sclipirea monedelor. Șarpele cel șiret mă ademenește și pe mine prin pofta de arginți; nu ca pe Eva, cu un măr, deși îmi place să savurez merele roșii ionatan.
Cărțile însă sunt bunii mei prieteni care m-au însoțit de mic copil și cred că îmi vor fi alături până la obștescul sfârșit. Din paginile lor îmi șoptesc în fiecare zi poveștile lor, unele vesele, altele triste; unele adevărate, altele false; unele frumoase, altele urâte. În cuvinte, în multele cuvinte, în nenumăratele cuvinte ale cărților se ascund bogății mai prețioase decât diamantele și platina. În cuvintele oamenilor scrise în cărți se află acele comori care îmbogățesc mintea și transformă în mai bine viața noastră. De pe rafturile sau din locurile în care stau, cărțile ne îmbie să le deschidem și să le citim fără grabă. În paginile lor, oamenii din toate timpurile au lăsat semenilor lor raze de lumină care luminează drumurile vieților noastre. Cuvintele cărților înflăcărează inimile noastre, ne alimentează fantezia creatoare, ne dau aripi ca să visăm și să zburăm pe deasupra mizeriilor omenești. Cărțile ne oferă o hrană fără de care doar hrana trupească ne-ar menține la nivelul unui animal puțin mai evoluat.

-Văd cum ne ducem la vale ca niște zombie care și în somn ar fi capabili să dea cu degetul pe ecranul smartphone-ului. Cărțile reprezintă ancora de salvare a umanității noastre, adică a inteligenței, dar mai ales a înțelepciunii vieții. Citirea fără grabă și cu atenție a cărților bune reprezintă acele popasuri zilnice când ieșim din iureșul vieții și din zarva lumii și în tăcere citim și iar citim din cărțile bune. Așa ne adăpăm la izvoarele înțelepciunii și ale vieții spiritului. Și chiar dacă într-o zi sau alta nu avem niciun prieten care să ne stea alături, cartea cea bună rămâne mereu prietenul nostru credincios. Prietenia cărților poate deveni mai importantă, mai necesară chiar decât prietenia oamenilor. Sau mă înșel, spunând acestea?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.