EU SUNT ORBUL BARTIMEU

 

În acel timp, pe când se apropia Isus de Ierihon, un orb stătea lângă drum cerşind şi, auzind că trecea mulţimea, s-a interesat ce este. I-au adus la cunoştinţă că trece Isus Nazarineanul. Atunci el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, îndură-te de mine!” Cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, îndură-te de mine!” Atunci Isus, oprindu-se, a poruncit să fie adus la el. Când s-a apropiat, l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?” I-a răspuns: „Doamne, să-mi recapăt vederea!” Iar Isus i-a răspuns: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”. Îndată, orbul şi-a recăpătat vederea şi l-a urmat, glorificându-l pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând acestea, a dat laudă lui Dumnezeu.
Evanghelia după sfântul Luca 18,35-43

– Ne este greu să ne recunoaștem dependenți de cineva. În autosuficiența cu care ne aureolăm singuri, ne ascundem hibele și slăbiciunile și afișăm în fața altora o față mulțumită și zâmbitoare, chiar dacă astă-noapte nu am dormit bine sau nu ne ajunge salariul de la o lună la alta. Ne este greu să ne recunoaștem niște păcătoși și să-i strigăm lui Dumnezeu ca și orbul Bartimeu din această evanghelie: ”Isuse, îndură-te de mine!” Și în alt plan, mult mai înalt, ne este greu ca în fiecare dimineață să-i mulțumim Domnului pentru că ne-a lăsat să mai vedem încă odată lumina soarelui. Uităm mereu întrebarea sfântului Paul: ”Ce ai ce nu ai primit? Dar dacă ai primit, de ce te mândreşti ca şi cum nu ai fi primit?” (1 Cor 4, 7).

– Mentalitățile și modul de gândire al societății noastre ne ”ceartă” pe noi creștinii, adică pe cei care vrem să-i strigăm lui Dumnezeu să aibă milă de noi. Nu-i deloc ”politically correct” să ne manifestăm public păcatele și slăbiciunile noastre și nevoia de a fi iertați de Dumnezeu. Câți dintre colaboratorii de vază ai securității (laici și clerici) și-au cerut public iertare de păcatul lor? Doar unul, mitropolitul Nicolae al Ardealului și doamna Mona Muscă. Câți dintre noi suntem capabili să ne recunoaștem public păcătoșenia, eludarea legilor, duplicitatea, spiritul de dominare și înavuțire etc? Nu-i ”politically correct” ca un primar, un director de orice instituție o fi ea să-și presoare cenușă pe cap pentru păcatele și greșelile lui. Și dacă mergeți într-o pușcărie, niciun deținut nu o să recunoască faptul că a ajuns acolo din cauza propriilor fărădelegi; așa cum niciun bețiv nu o să-și recunoască viciul, nici măcar atunci când este căzut sub masă. În societatea noastră care strălucește prin falsitate, oameni precum Bartimeu reprezintă o rara avis.

– Societatea ne organizează cu regularitate tot felul de bâlciuri ale deșertăciunilor, în care nu se mai știe cine este drept și cine este nedrept, cine este credincios și cine este necredincios. În democrația noastră, toți suntem egali, adică nimeni nu greșește, nimeni nu are nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Toți pretind că văd și nimeni nu are nevoie de lumina care vine de sus. Sau, eventual, vrem lumină doar în noaptea de Paște, pentru câteva minute. Orbirea necredinței pune un văl pe ochii noștri și nu mai vedem în oameni adevăratul lor chip de frați și surori, căci toți, dar absolut toți avem un unic Tată ceresc.

– Bartimeu suntem fiecare dintre noi, și eu care scriu aceste rânduri și fiecare dintre voi care le citiți. Orbirea spirituală o avem cu toți, dar încrederea în vindecare pe care ne-o învață acest orb o avem? Astăzi, să-i strigăm lui Dumnezeu: ”Doamne, fă-mă să-mi recapăt vederea!” Și El ne va îndeplini ruga. Vom vedea din nou, îi vom vedea pe toți oamenii ca frați și surori ale noastre; pe fețele lor vom vedea chipul lui Dumnezeu și îl vom preamări prin faptele noastre. Iar alții, văzându-ne, vor proceda la fel.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.