PROFUNZI ȘI GENEROȘI

 

– Orice obiect are trei dimensiuni: înălțime, lățime și profunzime. Fizic vorbind, și oamenii au trei dimensiuni, doar că a treia, profunzimea, este mai mult de natură spirituală. Profunzimea gândurilor și sentimentelor noastre, a convingerilor, a bucuriilor și durerilor noastre dă măsura umanității noastre. Cu cât fugim mai mult de superficialitate și duplicitate, cu atât profunzimea eu-lui nostru interior devine mai puternică, iar viața devine mereu mai plină, mai rezistentă, ca tulpina viguroasă a stejarului. Interiorul ființei noastre crește încet și în tăcere, precum copacii pădurilor. Atenția îndreptată spre profunzimea gândurilor și sentimentelor noastre se îmbogățește prin lectură selectivă, prin introspecție, meditație și rugăciune constantă. Toate acestea sunt absolut necesare unei creșteri armonioase a eu-ului interior și a trupului nostru. Este important să avem grijă de sănătatea și frumusețea trupului, dar acestea două sunt posibile dacă sunt însoțite mereu de cultivarea sănătății și frumuseții gândurilor și dorințelor noastre, a spiritului și sufletului nostru. Noi suntem creați ca un tot armonic și unitar; trupul și sufletul formează o unitate a cărei esență nu poate fi divizată, iar cine încearcă să le separe sau să ignore una din ele, riscă să devină o persoană schizoidă.

– Dumnezeu ne-a creat ființe sociale, adică oameni care ne realizăm, ne dezvoltăm propria personalitate în deschiderea spre ceilalți și împreună cu ei. Propria noastră viață devine frumoasă și folositoare în măsura în care o punem în folosul semenilor noștri. Cultura și civilizația materialistă și individualistă în care trăim ne învață să facem din orice un scop al satisfacerii propriilor dorințe și plăceri. Acumularea de bunuri și capital reprezintă nota de bază a capitalismului în care trăim. Și totuși, împlinirea noastră umană se realizează nu prin acumularea de capital, ci prin punerea capitalului propriu în slujba binelui comun. Deși nu-i este negat nimănui dreptul natural la proprietate, la a dobândi bunuri printr-o muncă cinstită, împlinirea noastră ca oameni vine atunci când nu doar bunurile, ci însăși viața noastră este pusă în slujba altora, spre binele celorlalți. O viață împlinită este a aceluia care poate să-i spună semenului său: Nu-mi ești străin, căci bucuriile și durerile tale sunt și ale mele și împărtășesc cu tine succesul și insuccesul, căderile și ridicările tale.
Oare nu așa a procedat însăși Creatorul, dându-ni-l pe însuși Fiul său? Dumnezeu nu se consumă, nu se micșorează în oferirea de sine pentru noi oamenii. Oferindu-ne celorlalți cu toate capacitățile noastre, noi nu ne consumăm precum ceara unei lumânări aprinse, ci creștem în profunzimea ființei noastre; devenim mai asemănători cu Cel care și-a zidit în noi chipul său. Egoismul se naște odată cu noi și contra lui avem de luptat toată viața, oferindu-ne celorlalți precum o pâine caldă și proaspătă; precum o floare care își oferă gratuit frumusețea și parfumul ei.

Profunzimea și generozitatea reprezintă două componente de bază ale ființei oricăruia dintre noi.
Iar cel mai mare dar pe care îl putem face cuiva suntem noi înșine.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.